Mind the space: 4 strategii cheie pentru îmbunătățirea educației post-COVID-19

Mind the space at school

Săptămâna trecută ar fi putut fi prima săptămână în care elevii s-ar fi întors la școală după vacanta de Paște, traficul ar fi putut fi suprasaturat din nou și rutina obișnuită ne-ar fi putut conduce încet spre sezonul estival. În schimb, chiar dacă Europa a început încet-încet să își pornească motoarele economice, suntem încă cufundați în rutina #stayhome, așteptând cu răbdare semnalul „înapoi la normalitate” ce ar anunța mult dorita libertate.

Au fost multe dezbateri cu privire la definiția „noii normalități” în epoca post-Corona și, în ciuda faptului că opiniile variază, un lucru este cert: lucrurile nu se vor întoarce niciodată la cum au fost. Cel puțin nu în educație. În timp ce multe industrii au fost puternic afectate de această perioadă grea (cum ar fi Horeca, transportul și călătoriile), puține au prosperat (cum ar fi lanțurile de aprovizionare cu produse alimentare, produsele farmaceutice sau serviciile de livrare), pe cand educația s-a regăsit în situația în care a trebuit să regandească metodele obișnuite de învățare, mutandu-se complet online pentru a rămâne pe linia de plutire. MOOC-urile (n.r. Massive Open Online Courses) iau locul cursurilor predate în mod tradițional, vocabularul educației și sarcinile sale pare să se schimbe, în timp ce planurile de dezvoltare în domeniul educației digitale isi propun să sprijine utilizarea tehnologiei pentru dezvoltarea de noi competențe.

Adevărata întrebare în acest scenariu este: ce se va întâmpla cu educația și spațiile ei odată ce restrictiile vor fi ridicate și școlile își vor deschide porțile din nou? Unde și cum va fi reluată învățarea?

Poate că timpul rămas între reîntoarcerea la ore și sfârșitul anului scolar în România nu va fi mai lung de o lună, perioada care cel mai probabil va fi optimizata pentru a găzdui cât mai multe cursuri și examene. Este destul de probabil să nu avem timpul necesar pentru a analiza și interpreta eficient schimbările pe care le-a declansat pandemia privind noile competențe, interese sau evoluția elevilor. Cu toate acestea, având în vedere situația actuală, acum este momentul oportun pentru a privi în perspectivă și a analiza care ar trebui să fie următorii pași. Care sunt mesajele pe care trebuie să le retina proprietarii, directorii și cadrele didactice ale școlilor si ce ar trebui să evalueze în această vacantă de vară?

Online-ul nu va fi suficient

Școlile și cadrele didactice au depus cantități enorme de energie în eforturile lor de a muta scoala online aproape peste noapte. Ar trebui să profităm de ocazie pentru a le lăuda truda, deoarece nu a fost o schimbare ușoară – atât din punct de vedere uman, cât și din punct de vedere tehnic. Cu toate acestea, trebuie să fim conștienți că, deși aceasta ar fi putut fi o decizie eficientă pe timp de urgență, sistemul si programele de învățământ și, cel mai important, spațiile școlare nu sunt adaptate pentru a face acest pas înainte. Dacă în ultimele luni, învățarea a fost posibilă online, care va fi rostul spațiilor școlare fizice in cele din urmă? Aceasta este întrebarea la care proprietarii școlilor, directorii și cadrele didactice vor trebui să răspundă odată ce restricțiile vor fi ridicate.

1. Beneficiile comunităților de învățare

Este din ce în ce mai clar că școlile de top vor putea oferi elevilor beneficii pe care acestia nu le pot avea acasă. În afară de materialele de învățare în sine, va fi esențial să ne concentrăm asupra mediului de învățare, oportunitatea de a personaliza ariile de studiu și nu în ultimul rând, informatiile pe care elevii ar putea să le aleagă în funcție de interesele lor. Astfel, comunitatea de învățare va deveni un instrument puternic pentru îmbunătățirea performanței.

Citeste mai mult despre beneficiile instituțiilor de învățământ sau companiilor care recurg la design specializat al spațiului de invatare aici.

2. Spații personalizabile de către elevi

La fel ca la locul de muncă sau acasă, atunci când ni se oferă posibilitatea de a personaliza un spațiu dupa propriul plac, suntem mai înclinați să ne implicam mai mult si sa ne pese, să se simtim mai în largul nostru, ceea ce conduce la obținerea unor performanțe mai bune. Astfel de facilități ar trebui să fie printre criteriile principale pe care o școală să le ofere elevilor săi. Am fi surprinsi să realizam că adaptarea spațiului școlar existent cu ajutorul câtorva decizii inteligente și creative de proiectare poate transforma investiții minime într-un randament bun al participarii la clasa.

3. Învățarea în afara orelor

Deoarece nu există nicio îndoială cu privire la faptul că pandemia este o tragedie globală, din perspectiva educației aceasta poate avea de fapt un rezultat benefic. Traim o oportunitate fantastică de a regândi salile de clasa pe care le cunoaștem atât de bine, formate din numeroase rânduri de banci și un profesor în față care depune de fiecare dată eforturi din ce in ce mai mari să capteze atentia unui public total dezinteresat. Aceasta este o ocazie optima pentru a realiza că învățarea nu se întâmplă doar în salile de clasă, ci și în așa-numitele spații interstitiale din școli, unde elevii interacționează, studiază, socializează și împărtășesc experiențe. Pentru a se poziționa mai sus, școlile vor trebui să schimbe paradigma și să acorde grijă suplimentară spațiilor care altfel tind să fie considerate auxiliare.

4. Puterea naturii

O ultima idee cu care ar trebui sa ramanem este importanța naturii și a spațiului în aer liber. Pentru a trăi, a lucra sau a studia, natura trebuie să fie o parte integranta a vieții noastre de zi cu zi. Cel puțin în zonele urbane, prea puțini dintre noi au avut șansa să-și petreacă perioada de „lockdown” la curte și să se bucure de aerul proaspăt și de soarele blând al primăverii târzii. Studenții mai mult decât oricine sunt întotdeauna fericiți să petreacă timp în aer liber. Acest lucru face ca natura să aiba un rol important in procesul de educație. Trebuie să ne asigurăm că școlile vor fi gata să includă acest aspect în programele promovate pentru a putea oferi un mediu de învățare complet și sănătos.

Varietatea este esențiala pentru productivitate

Pe măsură ce zilele trec, devine din ce în ce mai clar că vom experimenta schimbări pe termen lung în modul în care studiem, lucrăm și socializăm. Va trebui să ne adaptăm la obiceiuri noi și cu cât vom înțelege mai repede cum funcționează totul, cu atât varietatea va fi mai mare în ceea ce privește spațiile de învățământ. Efortul de sine stătător nu va fi suficient pentru a avea o productivitate ridicată sau performanțe academice extraordinare. Solutiile insa pentru acestea se ascund in a face parte dintr-o comunitate de învățare, de a te simți implicat in personalizarea spațiul pe care îl folosești, de a învăța în afara clasei și de a petrece timp în natură.

Articol scris de Arh. Miruna Pavoni si publicat in limba engleza pe Business Review.

Related Posts

Alătură-te comunității noastre!

Dacă dezvoltarea personală, concentrarea, productivitatea și performanța se numară printre preocupările tale, atunci înseamnă că ai ajuns unde trebuie. Suntem aici să învățăm împreună cum putem construi cele mai bune soluții pentru educație și mediile de învățare, sa fim mai buni, fericiți și împliniti, la orice vârstă.