Sală de Clasă, Școala Giera (jud. Timiș)

Sala de clasa smart inovativa si flexibila
ClientProcter & Gamble
ProiectConcept, Proiect executie, Implementare
StatusFinalizat 2022

Descriere proiect

Bucuria din sufletul copiilor alături de impactul pe care sala de clasă netradițională îl are în procesul lor de dezvoltare pe termen îndelungat reprezintă două obiective fundamentale pentru proiectele Pavoni Studio, de la nivel de concept, până la implementare. Aceste principii au fost urmărite și în cazul clasei zero din Scoală Gimnazială, Com. Giera, Județul Timiș.

Sala de clasa smart inovativa si flexibila
Sala de clasa smart inovativa si flexibila
Sala de clasa smart inovativa si flexibila
Sala de clasa smart inovativa si flexibila
Sala de clasa smart inovativa si flexibila

Ceea ce diferențiază designul interior al acestei săli de clasă de celelalte, este strategia spațială care permite învățarea simultană a elevilor cu vârste diferite, de la 6 la 10 ani. Un status quo aparent nefavorabil din cauza lipsei de spațiu, a personalului didactic și uneori chiar a elevilor pentru a forma o clasă completă, a fost astfel transformat într-o excelentă oportunitate de învățare și dezvoltare axată pe colaborare și expunere la procesul de învățare pentru elevi de diferite vârste.

Numărul de elevi dintr-o anumită clasă poate fi variabil, motiv pentru care nevoile de predare și învățare sunt diferite de la o ora la alta. Pentru a conferi flexibilitate maximă a spațiului, au fost avute în vedere trei argumente:

1. Orientarea multidirecțională a clasei

Un element cheie a fost renunțarea la tipologia clasei unidirecționale, unde zona de tablă este prevăzută pe o singura latură, iar pupitrele sunt toate orientate în aceeași direcție. Soluția oferită acestui spațiu a fost de a maximiza pe cât posibil suprafețele de interacțiune, astfel încât pe trei dintre cei patru pereți interiori ai clasei se pot desfășura o varietate de activități – de la suprafețe de tip whiteboard ce se pot scrie și șterge cu ușurință, până la panouri personalizate de alfabet/ vocabular și suprafețe de tip expozițional, unde în mod curent se pot expune idei, lucrări sau activități. Tabla magnetică mobilă care se poate plimba cu ușurință în orice parte a clasei, reprezintă un plus de flexibilitate.

2. Configurația mobilierului

Având în vedere orientarea multidirecționala a clasei, adaptarea mobilierului la acest principiu a rezultat aproape ca o consecință imediată. Este dovedit științific că oferind elevilor flexibilitate de mișcare în procesul de învățare, va atrage după sine creșterea performanțelor lor atât la nivel social cât și la nivel academic. Datorită geometriei ergonomice și echiparea acestora cu roți, pupitrele pot fi configurate cu ușurință în doar câteva minute în diverse geometrii, încurajând lucrul individual, în perechi sau la nivel de clasă. Catedra la rândul ei a fost gândită că un birou smart și ergonomic care alternează între poziția de șezut și stat în picioare, integrandu-se perfect în sala de clasă într-un mod discret și prietenos. Tot mobilierul a fost proiectat cu atenție pentru a fi accesibil copiilor într-un mod confortabil, țînând cont de raportul vârstă-înălțime.

3. Zonificarea fluidă a spațiului

Pentru că învățarea se face nu doar în timpul orelor dar și în momentele de recreație, spațiul sălii de clasă amenajate a reprezentat un bun prilej de a împleti partea academica cu jocul. Astfel, sala de clasă devine un spațiu hibrid unde în completarea orelor de curs a fost prevăzută o zona de relaxare, lectură sau joc – cu gradene, perne pufoase, tabureti în forme jucăușe de animaluțe și covoare moi – o zonă unde copiii se pot simți că acasă.

Sala de clasa smart inovativa si flexibila
Sala de clasa smart inovativa si flexibila
Sala de clasa smart inovativa si flexibila

Citeste mai mult despre proiectul din aceeasi campanie inaugurat in 2021 aici.

Designul interior al spațiilor educaționale are o mare responsabilitate pentru contribuția sa activă la procesul de învățare. Având în vedere acest lucru, proiectul „O sală de clasă că acasă” a evitat decorațiunile excesive și cromatica contrastantă doar de dragul unui spațiu „vesel”. În schimb, am ales să fim promotorii spațiilor educaționale care oferă elevilor libertatea de exprimare și creștere. Designul spațiilor educaționale tinde să fie unul dintre principalii susținători ai încrederii în sine a elevilor, oferind o varietate de medii de învățare adaptate fiecărui tip de personalitate. Superputerea clasei întră în scenă atunci când fiecare elev își poate dezvolta propriile subiecte de interes și poate crește armonios ca parte a unei comunități.

Proiectul sălii de clasă este destinat clasei zero din cadrul Școlii Gimnaziale din Com. Giera, jud. Timis și face parte din programul “O sală de clasă ca acasă” dezvoltat de Procter & Gamble în colaborare cu Pavoni Studio. Prin acest proiect contribuim alături de P&G la crearea unui punct referință in educație, deschizând noi porți către un univers al posibilităților, ideilor și libertății de gândire.