Universul personal al copiilor se regăsește de cele mai multe ori în mediul de acasă, în camera lor. In cazul gemenilor Adi si Vladi, părinții și-au dorit un spațiu cu spirit ludic și educativ, care să le stimuleze băieților curiozitatea și a le oferi un spațiu propice unei dezvoltări sănătoase. Am optat pentru un tapet decorativ cu harta lumii populată de diferite specii de animale pentru a le capta atenția copiilor și a le cultiva cultura generală de la o varstă fragedă.
Spațial, se disting 2 zone principale – cea de somn și cea de joacă-învățare prin joc, designul acestora fiind ghidat de principii Montessori și abundat de lumină naturală. Mobilierul este dimensionat corespunzator vârstei copiilor pentru a se simți în largul lor și a interacționa confortabil cu mediul încăperii; culorile folosite sunt luminoase și neutre (alb, beige, vernil), în timp ce materialele folosite sunt naturale (lemn, ratan, bumbac); zonele de interes sunt realizate în jurul măsuței cu scaune, a paturilor aproape de nivelul solului și a balansoarului suspendat.
Prin explorare, libertatea de alegere, joc sau studiu, designul interior al camerei pentru copii joacă un rol important în procesul de formare, al dezvoltării personalității acestora și al încrederii în sine.