Educația preșcolară reprezintă prima formă de comunitate a copiilor în care soluțiile de design educațional au un rol esențial in sprijinul unei dezvoltări armonioase.
Prin explorare, joc sau studiu, designul interior al camerei pentru copii joacă un rol important în procesul de formare, al dezvoltării personalității și încrederii în sine.
Studiul acasă are ocazia să își reînventeze statutul, putând deveni o activitate atractivă, utilă și educațională prin configurarea inovativă a designului spațiului în care acesta se desfășoară.
Printre beneficiile educaționale ale locurilor de joacă se numară îmbunătățirea sănătații mentale și fizice, dezvoltarea abilităților sociale și a creativității și îmbunătățirea procesului cognitiv.
Conștientizare, inteligență și creativitate – acestea sunt printre primele caracteristici pe care un copil le manifestă față de lumea înconjurătoare. Joaca a fost abordată de mai mulți teoreticieni drept prima formă de învățare. Fără să ne dăm seama, cu toții suntem modelați de experiențele din primii ani de din viață. Copii fiind, absorbim ca un burete orice informație ni se ivește în cale nediferențiat. Ca adulți însă, putem aduce o schimbare. Natura ar trebui să reprezinte în permanență o sursă de inspirație, un șablon și un model pentru o dezvoltare și o educație sănătoase.